miercuri, 30 martie 2016

Dubios AnaBlandiana vorbea - sau despre multiculturalismul exclusiv(ist) al UBB


Da, titlul acestui text îl calchiază pe cel al unui film din vremea comunismului, "Duios Anastasia trecea", şi până zilele trecute - mai ales fiindcă nu-i mai prea acordasem atenţie, nefiind la curent cu ultimele poziţionări ale domniei-sale - Ana Blandiana îmi părea încarnarea prin excelenţă a intelectualului duios. Fină, fragilă, în mod evident extrem de inteligentă şi cu certe abilităţi discursive, n-aş fi crezut-o capabilă de unele dintre cele mai retrograde teze pe care le-am auzit exprimate în societatea românească, în ultimii ani.
Să nu vă imaginaţi că am considerat-o vreodată inofensivă - dimpotrivă, disidenţa ei dinaintea Revoluţiei, ca şi rezistenţa (alături de mulţi alţi intelectuali remarcabili) pe care a încercat, măcar, să o opună în trista perioadă iliesciană mă convinseseră că, aidoma proverbialei mâţe blânde, ea e capabilă să zgârie eficient, sângeros. În naivitatea mea, însă, nu mă gândisem la alte victime, pentru potenţialele zgârieturi, decât potentaţii şi puternicii clipei - un dictator cum a fost Ceauşescu sau politicienii noştri corupţi cei de toate zilele.
Or, doamna Blandiana a ales să le mai atace o dată (şi nu oricum/ oricând, ci în nişte condiţii extrem de semnificative prin ele însele) pe victimele poate cele mai notorii ale ultimelor luni - refugiaţii, mai ales sirieni, care au ajuns sau se pregătesc să ajungă în Europa.
Foarte probabil că aţi citit cu toţii textul, aşa încât mă voi mărgini să vă reamintesc doar cele mai 'preţioase' momente, începând - pentru efect - cu incontestabila 'perlă a coroanei':
"Mai periculos decât terorismul pentru definiția și supraviețuirea Europei este bagajul spiritual și cultural pe care îl aduc noii veniți și care – prin aplicarea libertăţilor europene și prin dezechilibrul demografic fără speranță dintre băștinași și emigranți – vor înlocui cultura și spiritualitatea europeană." [Presupun că transcrierea discursului a fost făcută de către cineva (de la Revista 22) cu auzul mai slab şi cu o mai proastă cunoaştere a limbii române, fiindcă pe lângă confuzia emigranţi/ imigranţi, mai găsim şi alte regretabile greşeli.]
E drept, în pregătirea acestei... nu pot spune altfel decât acestei enormităţi, Ana Blandiana tună și fulgeră împotriva marelui flagel al ultimei jumătăți de secol - corectitudinea politică. Așa cum am spus deja, nu avem de-a face cu un om neinteligent, nici cu unul nepriceput la discurs - ci doar cu unul care are o agendă ideologică destul de exactă. Când ştii că urmează să afirmi, nici mai mult, nici mai puţin decât că sub aparenţa de fragilitate şi suferinţă a fiecărei familii aflate astăzi în bejenie se ascunde ceva mai rău decât terorismul, e nevoie să găseşti o formulă introductivă de un fel sau altul; şi ce formulă poate fi mai potrivită decât să pozezi tu însuţi (însăţi) în victimă?
E o scamatorie care pe mine, unul, nu încetează să mă fascineze: oamenii care fug de moarte şi devastare devin insidioşii călăi ai civilizaţiei; iar cei care îi caracterizează, dintr-o singură trăsătură (ce-i drept bine executată) de condei, pe baza culorii pielii sau a direcţiei înspre care se închină devin eroi - ultimii rezistenţi ai unui mod de viaţă aflat în pericol iminent. Pentru că, fără îndoială, încercarea căreia îi este supus tatăl, mama sau copilul sirian, în barcă, încercând să ajungă la ţărmul Europei e insignifiantă faţă de calvarul prin care trece doamna Blandiana, la tribuna Universităţii Babeş-Bolyai şi pregătindu-se să înfrunte, cu altfel firava-i voce, balaurul corectitudinii politice.
Vă întrebaţi de unde să vină acest sentiment de iminenţă a catastrofei, această atât de precisă identificare a agenţilor Apocalipsei? Ca să înţelegem mai bine, iată un alt mic fragment, de pe la începutul discursului:
"Astăzi 50% din populația Londrei este neengleză, iar în suburbiile Parisului sau ale Rotterdamului trebuie să îți repeți unde ești pentru a nu uita că te afli în Europa."
Ei, da. Cu viscerele nu te pui, iar pe dacă doamna Blandiana se încreţeşte pielea la vederea unui ten mai colorat sau la auzul unei limbi (europene) mai creole, efectiv nu avem ce face. Sau, staţi! avem - am putea să gândim o politică de eliminare a lucrurilor/ fiinţelor care o deranjează pe doamna...
Unde, oare, om mai fi auzit noi asta? Până încercăm să ne aducem aminte, iată soluţia anti-refugiaţi identificată explicit în alocuţiunea proaspetei DHC:
"... faptul că [aceşti oameni] ne stârnesc compasiunea nu ne poate împiedica să ne stârnească neliniștea și aprehensiunea. În condiții mai mult sau mai puțin similare, Imperiul Bizantin și Imperiul Roman de Apus au plătit tribut popoarelor care lunecau spre ele, reușind să le oprească la limes și amânând astfel mersul implacabil al istoriei cu câteva sute de ani."
...
Cu toate astea, eu nu pe Ana Blandiana sunt supărat (poate doar pentru faptul că mi-a mai spulberat o iluzie a tinereţii, dar la urma-urmelor iluziile pentru asta sunt). Nici pe faptul că acest discurs a fost rostit la UBB în exact forma pe care o ştim/ o putem vedea azi cu toţii. Discursul intelectual nu poate fi supus cenzurii şi cu atât mai puţin poate fi, sau ar trebui să fie, controlat dinainte. Vorbitoarea a primit microfonul şi şi-a expus nestingherită poziţia - ceea ce e foarte bine (şi clarificator) pentru toată lumea. Că a ales să se autovictimizeze şi să pozeze în exponentul curajos al unui grup de clarvăzători oprimaţi... e voinţa şi tactica ei.
Fireşte, părerea mea e că asistăm la un caz tipic de falsă identitate. Doamna Blandiana nu mai e intelectualul disident care, dintr-o poziţie marginală, dar vie, acidă şi periculoasă contestă Puterea; a depăşit de multă vreme această fază, deşi, fireşte, îi "pică bine" să creadă şi să pretindă că tot acolo se află. În fapt, domnia-sa e astăzi unul din pilonii (chiar dacă onorifici) ai establishment-ului cultural-ideologic, un formator-de-opinie par excellence al dreptei tradiţionale, care, în plus, fiindcă nu (mai) e politician, ci scriitor, îşi permite să afirme lucruri şi să incite la acţiuni pe care nici un decident U.E. (mă refer la cei din 'vechea' Europă, nu la Orbanii estului) nu le-ar putea pomeni, măcar, fără a se discredita.
Despre însăşi prezenţa şi însuşi discursul ei din Aula Magna a UBB nu se poate spune, aşadar, decât "Maurul (mă scuzaţi, aşa e expresia!) şi-a făcut datoria, maurul poate să plece."
La finalul discursului, însă, probabil prins de înfierbântarea momentului, Rectorul UBB, Ioan-Aurel Pop, a spus, printre altele: "... vă mulţumeşte Alma Mater pentru această lecţie. O lecţie care putea fi ţinută la Oxford, la Harvard, la Sorbona sau la Padova, dar a fost ţinută aici, spre mândria noastră, a fost ţinută în limba lui Eminescu şi a fost ţinută cu sinceritate şi cu mare emoţie, de aceea mesajul, cum aţi observat, a ajuns la inimile noastre /.../ ne-aţi dat o lecţie de scriitor-cetăţean şi de creator nu de conştiinţă individuală, ci de conştiinţă colectivă. /.../ Ne-aţi dat o lecţie; din când în când, această Universitate şi această societate şi acest popor au nevoie de lecţii magistrale. Cea care ne-a definit pe noi s-a chemat "Datoria vieţii noastre"- şi a rostit-o în urmă cu aproape 100 de ani Vasile Pârvan. Lecţia dumneavoastră e o variaţiune pe aceeaşi temă - pentru că toate lecţiile noastre, ale acestei universităţi, se referă de fapt la datoria vieţii noastre. O datorie a cultivării şi conservării valorilor noastre. Pentru această lecţie vă mulţumim şi vă felicităm."
Iar problemele mele ar fi două: 1. mă îndoiesc sincer că o asemenea desfăşurare de rasism criminalizant s-ar fi putut petrece la vreuna din universităţile pomenite şi, în orice caz, sunt sigur că, post factum, acestea s-ar fi delimitat de poziţia exprimată în discursul oaspetelui lor; 2. Universitatea "Babeş-Bolyai" se autodefineşte, prin Cartă, ca o instituţie printre ale cărei valori fundamentale se numără multiculturalitatea, dialogul intercultural şi interconfesional, cultura integrării în diversitate şi a globalizării, în condiţiile de respect al identităţii şi de reciprocitate.
Probabil, însă, că explicaţia cea mai simplă a necoincidenţei între 'întâmplarea' cu Ana Blandiana, şi validarea ei drept 'lecţie pentru UBB' de către însuşi Rectorul, pe de o parte, şi valorile afirmate de Carta Universităţii, pe de alta, a fost dată de către colega noastră Enikö Vincze, într-un remarcabil comentariu de pe... reţeaua de socializare - pe care îl reproduc integral mai jos şi cu care mă declar integral de acord:
" Incă un exemplu care ne arată că politica multiculturalităţii poate deveni, din păcate, instrument al unei politici conservatoare şi excluzioniste, un fel de 'gentlemen agreement' intre 'culturile civilizate' care se asociază în cultivarea sentimentului superiorităţii faţă de 'culturile primitive' - pe ai căror purtători îi putem exploata după bunul plac, tocmai în numele 'superiorităţii culturale'. Asta pentru că, din păcate, din nou, se pare că este imposibil ca multiculturalismul să se configureze altfel decât ca o practică culturalistă, adica o politică ce ascunde relaţiile de putere ce produc şi naturalizează inegalităţi sociale şi care plasează o 'cultură' sau alta în poziţie de superioritate, respectiv inferioritate. Nu mă pot abţine să nu aduc aici exemplul hărţii politicii culturale a Clujului, cu un 'multiculti' romano-maghiar dominant care, după ce cade de acord asupra unei păci bazate pe paralelismul celor două lumi, se imaginează ca un bastion al elitei civilizate, de exemplu faţă de etnicii romi pe care ii declara 'neintegrabili', eventual toleraţi, pana la proba contrarie, ca un decor exotic, în timp ce, printre altele, spaţiile publice ale oraşului (fie ele marcate ca 'maghiare' sau 'româneşti') sunt menţinute curate tocmai prin munca lor [a romilor]. Şi nu mă pot abţine să reamintesc şi aici cum continuă să rămână fără ecou (fără măcar un gest simbolic de 'ne pare rău') în rândurile conducerii multiculturale a UBB actul de evacuare din decembrie 2010 a familiilor rome de pe fosta str. Coastei (şi mutarea lor forţată in Pata Rât), unde, apoi. s-a construit campusul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a universităţii noastre. Poate asta sa contribuie la întelegerea a de ce a fost discursul Anei Blandiana aplaudat?"
...
Doar câteva cuvinte, de data asta personale, în încheiere: în protipendada intelectuală românească de azi mocnesc (cu tot mai mare efort refulate) un dispreţ suveran, un suprematism/ rasism şi social, şi sadea (adică discriminator după culoarea pielii), un sentiment de castă a marilor înţelegători (de fapt, a singurilor care au înţeles cum stă toată treaba, cu toată lumea), tot mai deranjaţi că pe lângă domniile-lor, şi nu în calitate de slugi care să îi scutească de treburile mărunte, ci de, iată, oameni cu pretenţii şi discursuri despre drepturi... că pe lângă, repet, cu majuscule, DOMNIILE lor, mai, cum să vă spun? viermuiesc şi alţii - care, vai, se şi înmulţesc mai repede decât membrii pomenitei caste.
Dacă ar fi s-o parafrazez pe Ana Blandiana, aş spune că în capacitatea tot mai redusă a acestor oameni (ai acestei caste) de a-şi înfrâna pornirile şi de a păstra măcar aparenţele stă un pericol mai mare decât toţi imigranţii şi toate terorismele la un loc. Pentru că în Europa, despre care şi eu sunt de acord (dar nu cu regret) că e un melting pot, singurul dezastru încă neinventat de istorie (şi care, probabil, ar încânta-o pe doamna Blandiana prin 'creativitatea' lui) ar fi să începem să ne dăm în cap unul altuia nu alianţă cu alianţă, nu ţară cu ţară sau partid cu partid, ci vecin cu vecin. Până la anihilarea totală a oricui e diferit de noi. De noi înşine, care suntem, nu-i aşa, încarnarea perfecţiunii.
Dar nu vreau s-o parafrazez pe Ana Blandiana; dincolo de aceste rânduri, nici nu vreau să mă mai gândesc la ea vreodată.
Despre discuţia privitoare la Universitatea Babeş-Bolyai, însă, vă asigur că ea de-abia stă să înceapă.


Un comentariu:

Lidia Bradley spunea...

Domnule Vâlcu, felicitări pentru articol. Sper că veți deschide un dialog pe aceste teme cu studenții si colegii dumneavoastră de la UBB și nu numai, sau îl veți continua, căci articolul de față l-a deschis deja. Am citit si interviul cu Remus Florescu din Adevărul despre problema musulmană, care dă contextul pe care se poate purta un dialog constructiv. Eu insămi am pornit un mic blog cu însemnări pe aceste teme bazate pe experiența mea personală in vest, și am adăugat acolo și comentarii la discursul AB în primul rănd pentru că am văzut în reacțiile unor cititori de la care m-aș fi așteptat la mai multă gândire critică că aceasta ...lipsește cu deșăvârșire. În cadre didactice ca dumneavoastră ne e speranța - mult spor!